cum pică un pic de pupic?

ca tot am vorbit in ultimul post despre chestii pe care le primesti, atentia mi s-a concentrat puternic asupra unui anumit dar pe care l-am primit recent, si-anume un pupic. din ăla firav si moale, din specia „doar copiii mai stiu sa mai dea asa pupici”, din ala despre care te chinui in zadar sa-ti aduci aminte detalii relevante ulterior, spre exemplu pozitionarea sa, calitatea umiditatii buzelor, impactul asupra zonei vizate, durata contactului etc. din ala care se da doar pe obrazul drept.

si-acum vine intrebarea covarsitor de inteligenta: care este rationamentul in baza caruia se face alegerea obrazului destinatar vizat de un viitor pupic?

este absolut clar ca exista o singura specie din regnul pupicilor singulari care poposeste pe cate un obraz din timp in timp. excludem din start pupicii duali, si-anume pe cei de salut si de pa pa, pica si cei de felicitari impreuna cu cei aducatori de „vesti bune”, si cei de tristete tot acolo se duc. e clara situatia in care dai un singur pupic fara sa ai munitie pregatita sa-l lansezi imediat si pe al doilea. iar cand vine vorba de primit, fie esti copil si te asteapta a doua runda cu o ruda cu fața șmirghel de care clar n-ai intentia sa te mai raschetezi, fie esti o chestie mica si surprinsa, inlocuita de o rosie autohtona pârguită in cateva secunde dupa scamatorie. intentia de data asta se schimba radical, si se lasa fie cu o repetitie a gestului, fie cu o alta pargurie instanta starnita de palma ce va dezerectiza obrazul purtator de pupici prea pertinenti.

banuiesc ca alegi ceea ce e mai la indemana. sau indebuza. si in mod firesc, nu vei alege obrazul cu alunita cea paroasa. sau pe cel brazdat de cosuri. desi in situatiile astea poate mai bine nu pupi nimic. dar daca totusi ar exista o logica dupa care alegi unde pupi, oare care ar fi ea?

Comments (6) »

cati dintre noi vor trai moca dupa ce se va pune taxa pe gura de oxigen?

anul asta marea m-a incarcat cu un nou sentiment. acela al traiului „pe moca”.

prin definitia sa, specia rara in care m-am nascut, si-anume „păsăretul”, are o aura invelita intr-un camp magnetic care are scopul de a atrage nu doar atentia, ci si chestii…moca. n-am fost nevoita niciodata sa aplic principiul „cere si ti se va da”. mereu mi s-a dat. de cele mai multe ori am multumit frumos. si am luat. [las loc pentru interpretari si glume de prost gust]

sunt constienta ca exista păsărisme numai bune de dat o palma dupa ceafa sau un sut in torpedou, care au nesimtirea si frumusetea sa isi permita sa ia mai mult decat pot duce. de cele mai multe ori deviaza in profitisuri si prefacatorii ieftine pentru chestii scumpe. merita cel putin schingiuite.

insa pentru noi, restul oamenilor predispusi spre a primi chestii moca fara contraprestatii, sa asta fie oare un talent sau un al saselea simt de care inca nu suntem constienti? in orice ipostaza in care mi-a fost oferit ceva frumos de catre cineva relativ strain, fie si doar un compliment deosebit insotit de un zambet, n-am fost nevoita sa dau nimic la schimb. e ceva ce zace in multumirea ta, mai frumos si mai satisfacator pentru cel ce ofera decat orice alt obiect sau vorba usoara. am observat asta in momentul in care am inceput si eu sa ofer fara motiv sau fara pretentii.

asadar, chiar daca stiu ca n-are ecou, tin sa le multumesc frumos tuturor celor de la care am primit ceva vreodata ceva.. de la locul in autobuzul plin ochi de batrani absolut apti de a sta in picioare, dar impamanteniti in scaunele lor, atunci cand imi era rau, pana la cocktailurile pe care le-am sorbit cu nesat in cuplul pe care oamenii nu se mai saturau sa-l laude „ooo, ce frumosi sunteti!” si ursuletii ragusiti care inca ma incanta cu Barbie Girl de la Aqua.

Comments (4) »

păi…?!

pentru prima data in trei ani de zile figurez ca avand un sigur domiciliu, fara perspective flotante. am cautat liniste intre valuri ca sa gasesc arsuri pe piele si o sirena esuata cu un design nisipos si mai esuat. m-am plimat pana in capatul vamii si am gasit lucruri care nu pot fi spuse pe blog. am gasit prima scoica intreaga, fara nici o zgarietura sau crapatura. am mancat pește de 169 de ron, adica un milion șepte sute, trăsni-l-ar de peste la care i-am uitat denumirea! am ars-o cocălărește intr-un fotoliu ce face masaj un minut pe 1 ron, in tonuri malefice de manele. mi-am facut cativa prieteni mici – beneficiile de a avea o punga de pufuleti de siguranta, mereu la indemana, cativa prieteni mai mari, printre care o tanti draguta de la veceu la care i-am zis un banc ca sa ma lase sa fac pișu. am mancat vata pe bat. am descoperit ca e util sa ai mereu o PICATURA la purtator. chiar daca nu ai haine pe tine. m-am dat in leagan. am batut multa lume la nu te supara frate. si am ajuns la concluzia ca in trei ani dă bucale mi-a scapat o singura expresie. păi?! 😀

Comments (2) »

slip în nisip sau nisip în slip? :D

visul fundului meu este ca in aproximativ 45 de ore sa batatoreasca nisipul crocant si zgrumturos de pe plaja stufului. presimt ca e cel putin o femeie cu fundu-n sus care abia asteapta sa fie construita cu drag, cu alge si cu nisip.

exista un episod din mr bean care ma inspira inainte de fiecare vacanta.. nu sunt omul bagajelor, dar prin natura mea feminina de obicei ajung sa car mai mult de cat pot duce si mai mult decat folosesc. de trei ani, de cand fac naveta sibiu-bucale, incerc sa scap de pacatul bagajelor, dar in ultimele 5 minute inainte sa plec la gara parca prind viata, se fac singure si se lipesc de mine sufocandu-ma cu manerele lor insuportabile si bretelele lor libidinoase.

desi ma plang mereu cand vine vorba de bagaje, stau mult mai bine decat restul specimenelor din regnul meu, as putea spune ca binisor chiar si fata de unii reprezentanti ai rasei masculine. si asta doar gratie marimii XS si a tuturor porcariilor in miniatura pe care le posed – de la cercei mici si pana la pasta de dinti luata la cel mai mic gramaj. bineinteles ca pentru vacanta aleg cartea in cel mai mic format posibil. pentru o escapada in cluj mi-am rupt coada de la piaptanul de tapat pentru ca sa-l fac sa intre in necessaire-ul miniatural. ca sa nu iau o sticla intreaga de gel de dus, mi-am umplut astazi cu o seringa un tubulet de 75 de ml. cu putina ingeniozitate si mostre puse la pastrare pentru plecari, desi aproape vitale, lucrurile astea pot suferi micsorari. la polul opus, ocupand un volum ingrozitor de mare, sta pistolul de apa fara de care nu pot concepe mersul la mare. m-am gandit sa renunt la incarcatorul de telefon, in speranta ca voi da de unul pe-acolo, dar jocul de nu te supara frate va ocupa in bagaj un loc de cinste. mare. loc, nu cinste.

intr-unul dintre cosmarurile mele e un bagaj gigantic care urla la mine I’m big and you’re small! I’m right and you’re wrong! And there’s nothing you can do about it!, dar cu toate astea ma aflu in zona bagajista umana, adica incerc sa ma limitez mereu la 3 chestii – un ghiozdan, un troller mic si o geanta cu mancare. in caz de pericol, abandonez trollerul. in caz de pericol extrem, as sta putin pe ganduri daca sa renunt la ghiozdanul in care imi car toata viata in spinare sau la mancare.

Comments (2) »

hop şi-o cioară sus pe bară

ca să întăresc dârele de misoginism pe care le-am lăsat în ultimele posturi, o să prezint următoarea situaţie care reflectă în mare pare autocritică, deci intră în sfera misoginismului acceptat.

am admirat mereu bipedele care bicicleteaza linistite si in voia lor prin oras.. in mod absolut evident, m-am limitat doar la admiratie, usoarele scurgeri de invidie datorandu-se, bineinteles specimenelor din regnul masculin, care se pare ca mânuiesc, pardon, picioresc bicicleta cu mult mai mult spor si patos. pentru o impatimita a vehiculelor cu trei roti, respectiv tricicleta si roaba bunicului, ma declar mai mult decat multumita de performantele de care dau dovada in fata unui ghidon, evident de BMX ca altfel e deja prea mult, si-anume cativa metri parcursi pe o suprafata absolut neteda, fara prezenta prin preajma a unor pietoni sau a unor vehicule, nici chiar dintre cele aflate in stationare.

in urma ultimei mele experiente biciclate ar trebui sa zic ca nevoia e cel mai bun instructor. in mod evident nu e asa. cel mai bun instructor e acela care trece repede peste etapa de instruire si pune bine mana pe ghidon, fundul pe sezlong si te duce intr-un echilibru perfect instabil pe bara. sunt mandra de prima mea incursiune pe bicicleta care nu se numara in metri, ci in kilometri.

multumesc instructorului 😀 vanataile vor fi subiectului unei alte istorisiri.

Comments (4) »

identitate identic identificata

tarja-hair-low-res-500PAULA SELING129233121

am facut o observatie destul de pertinenta prin clasa a 10-a cu privire la cele doua artiste. mi se parea că cam seamana. una e Paula Seling si cealalta e Tarja Turunen. de la dreapta la stanga. parcă cam au trasaturi comune.. mai si canta amandoua :p

Comments (2) »

fetelor le plac chestiile mici :)

contrar aparentelor si imaginii generale create in randul reprezentantilor speciei masculine, fetele chiar au o pasiune pentru lucrurile mici. uneori cu cat mai mici, cu atat mai bine.

nu e vorba despre un nou trend sau o noua miscare de emancipare a femeilor, e doar o regula general valabila, care se aplica necontenit de cand lumea si pamantul. inainte de small is the new big cu siguranta a fost big is the new small.. rationamentul logic din spatele afirmatiei zace in misterul care invaluieste isteria femeilor si a fetelor in preajma chestiilor mici, respectiv chestiutelor.

demonstratia e simpla si concluziile sunt absolut incredibile. asa cum chestiile mici sunt chestiute si lucrurile mici sunt lucrusoare, adjectivul definitor al acestor obiecte atat de DRAGI femeilor este in mod evident dragut sau dragalas. oooo, ce draguuut!

sa luam un exemplu simplu – barbatul este extrem de criticatul porc misogin, pe cand barbatul in miniatura, respectiv bebelusul este ooo, ce draguuut! vrei sa tii ocupata o jumatate de zi o femeie? las-o cu o cutiuta cu maruntisuri. poate sa contina orice – de la bilute si pana la colectii de papitoi. cum sa n-o iubesti cand e asa de usor de controlat? :p

Comments (5) »

vara asta gandim la cald

se spune ca deciziile se iau la rece.. mi-a fost destul de racoare in seara asta si am decis sa-mi iau restul deciziilor la cald.. asta pentru ca-i mai confortabil sa gandesti la cald, intr-o mana cu o cutie de cacao cu lapte cu sare de pe buzele inmuiate in mare si in cealalta cu o carte usoara, cu coperta frumos colorata, pe o plaja pe care se aude in surdina bolero in timpul rasaritului..

trecand peste etapa in care credeam ca o lista pro/contra imi va rezolva dilema, chiar si peste ignoranta cap/pajura/muchie – cluj/bucuresti/sibiu :p am ajuns in stadiul in care creierul imi debiteaza metode infinit mai cretine.. spre exemplu saptamana trecuta eram convinsa ca cel mai usor este ca decizia sa fie luata de oameni total necunoscuti.. cei care ne cunosc sau tin la noi nu vor fi niciodata impartiali.. asa ca ce-ar fi daca fiecarui oras i-as atribui cate 100 de puncte si cu ajutorul unor oameni cu potential – o „tanti din tren”, un chitarist, un clovn (pe care nu-l cunosc), etc sa scad si sa adun puncte.. orasul care ramane cu cele mai multe puncte, castiga minunata mea prezenta pret de un master/doua/poate chair trei 😉 ..

Leave a comment »

rece-rece, cald-cald

… era un joc pe care il jucam cand eram mici. obisnuiam sa ascundem cate un obiect, de obicei al unuia dintre parinti, in momente total nepotrivite – spre exemplu singura camasa calcata intr-o dimineata in care tata intarzie la lucru, eventual avand si o inspectie la prima ora.. bineinteles ca pentru a o ascunde, dumneaei, camasa, va fi suferit boţiri şi şifonări repetate..

de cateva saptamani incerc sa-mi descifrez destinul.. intensitatea cu care am scris pe blog ar putea confirma faptul ca e o chestiune care presupune munca asidua si ocupa cam tot timpul din lume.. se materializeaza in activitati care mai de care mai greu de digerat – lenevire crunta, somn pana la 12, valuri intregi de plictiseala grava..

cand in sfarsit mi se pare ca am ajuns la o concluzie, ma ia cu calduri, ma extaziez, imi vine sa urc pe bloc si sa urlu.. in jumate de ora sunt inapoi in zona de rece-rece. ultima revelatia a fost sa creez DECIZIFICATORUL – implant de ficat care iti amplifica potentialul de luare a deciziilor.. nevoia asta nebuna de a avea pe altcineva care sa ia deciziile in locul nostru este perfect justificata de nevoia ulterioara de a da vina pe acest altcineva pentru decizia luata.. asa ca fac un apel catre intreaga societate cititoare de acest blog – unde-i mai bine? bucingham city sau clujelimon?

Comments (4) »

am un buric. și buricu’ n-are nimic împotrivă

e prima oara in prea mult timp, cand n-am nimic de facut.. e 11.58 si zac in pijama pe canapeaua mea sibiana in camera mea de sibianca in orasul meu, SIBIU.. nu ma grabesc sa ma scarpin la ceafa, nu ma grabesc sa fac dus, ca put doar pentru mine, ma enerveaza aia care sapa dupa gaz sau tevi, da nu ma enerveaza suficient cat sa ma ridic sa vad despre ce e vorba..

casc din suflet. as avea chestii de facut, dar toate pot suferi amanare.. sunt intr-o prea-sfintita stare de miserupișteanu. mi-am aruncat telefoanele pe jos si daca suna vreunu dintre ele ma intreb daca o sa am chef sa imi deplasez piciorul sa incerc sa-l apuc ca sa nu trebuiasca sa ma misc cu tot trunchiul..

am facut atat de multe in ultima saptamana.. de la nunta la transbordat intr-o calatorie de zece ore cu mai multe trenuri, o licenta cu draci, vazut babele si sfinxul, un traseu de 2-3 ore pe jepii mari coborat intr-o ora in tenisi, vizitat si dormit in cea mai dezordonata si relativ jegoasa resedinta pe care bucurestiul o poseda, dar cu compot excelent, dat din cap la roackeri, clovnisme la copii, baloane la copiii mari, bâțâit in cea mai neclimatizata bodega printre prea multe lanturi de cocalari,  adormit cu capul prea apropape de umarul nenelui din transmixt.. e clar ca trebe sa recuperez.. probabil ca in tot acest timp am pierdut multe… 😉

Comments (2) »