Archive for August, 2009

cocoșul sau cocoșatul?

in urma unui update recent in ceea ce priveste baietii in viziunea fetelor, am reimprospatat o veche descoperire notabila, intelepciune raspandita in intreaga lume intr-un film remarcabil, de al carui nume habar n-am. atrag atentia asupra incarcaturii deosebite de estrogen cu pur iz anti-misoginistic, asadar rog masculii feroce cititori ai acestui blog sa-si puna singuri bretelele, intrucat cu voie sau fara voie, pantalonii vor prinde aripi pana vor atinge cote..jenante.

zice-se ca sunt trei scari pe care-ar trebui sa masori un baiat, din cap pana-n picioare. asadar, sa-ncepem cu scara capilara. cunoscuta ca fiind cea mai putin importanta la prima vedere, incepe sa isi contureze insemnatatea pe parcurs. scara bunaciunii – opusa total celei dinaintea sa, este cea care initial valoreaza cel mai mult. insa in timp, paleste, astfel fiind nevoie de cate o slefuire, care de multe ori presupune schimbarea piesei principale. ultima, scara culismului, este cea care face intr-o oarecare masura legatura dintre precedentele. cum? este reflexia bunaciunii in oglinda capilara. este scara care poate echilibra diferentele majore care apar, de cele mai multe ori, intre primele doua.

regula pe care cele mai multe fiinte purtatoare de piele fina si gene lungi o uita este ca cel care acumuleaza prea multe puncte pe scara bunaciunii e bun in trecere. el stie ca e bun, si nu va trece prea mult timp pana se va petrece catre o alta trecere spre o petrecere. de obicei, pe scara capilara punctele pot fi numarate pe un deget. hai doua. pe de alta parte, cel pentru care n-ai degete sa-l masori capilăreste vorbind, e cu atat mai bun cu cat e mai putin bun. tind sa cred ca relativitatea si proasta aplicare a regulii se datoreaza existentei celei de-a treia scari. mda..

ideala ar fi raportarea la propriul specimen. spre exemplu daca in urma unei autoaprecieri constati ca esti un 7 (șapte) atunci stii ca vrajeala ti-o permiti pana-n 8.75 – 9, iar investitia reala o faci in maxim 6 (șasă) 🙂

Anunțuri

Comments (6) »

da și nu

e cel mai convenabil raspuns. de cand ma stiu, la majoritatea intrebarilor care cer enervantul raspuns monosilabic, sâcâitor prin simplul fapt ca ceea ce afirmi sau infirmi este absolut categoric, raspund lejer da și nu. de cele mai multe ori mi se cere o explicatie, astfel ma avant intr-un raspuns in care detin avantajul raspunsului plurisilabic. asadar transform chestia absoluta intr-o chestie relativa. rezonabil si rafinat.

atata vreme cat nu știu poarta cârpele de cersetor ale raspunsului sec, inchis, care-ti intoarce spatele si pleaca imbufnat fara la revedere, da și nu, invelit in straiele sale domnesti te pofteste la masa cu polemici proaspete si calde. da si nu e lipsit de antonimia care impute banalele alb si negru sau noapte – zi. da si nu are aura misterioasa a relativizarii unei conversatii care poate sau nu poate sa duca undeva.

da si nu e absolvit de vinovatia care sta in spatele unui da categoric, fara insa sa fie un refuz. in cele din urma, frumusetea acestui raspuns e tocmai posibilitatea de a oferi variante, care n-au cum sa contravina asteptarilor.

Comments (5) »

emoția aia de tot rahatu’

sunt sigura ca nu sunt singura la care incep sa-i chioraie matele nebuneste atunci cand mai sunt cateva minute pana incepe un examen, atunci cand primeste o veste foarte faina sau atunci cand citeste un mesaj neasteptat de la cineva foarte drag.

intestinul e un fel de barometru pentru emotie. daca emotia e puternica, se umple, iar disconfortul creat o sa iti dea senzatia ca e musai sa ajungi la baie. dar nu se intampla intotdeauna sa iti permiti luxul de a da nobila fuga spre regatul unde calci pe urmele imparatului. fara L. daca senzatia de „pot sa ma casc mai tarziu” poate fi stapanita, atunci si emotia e relativ puternica. fara S. te vei clama, iar dupa nu va mai fi nevoie. daca intr-adevar nu poti sa tii pana DUPA, si esti fortat sa imbratisezi ritualul vicios „te duci, rezolvi, te intorci” sau „calul intra in desert, calul iese din desert” cu continutul „galop, galop, galop”, emotia e extrem de puternica. dar risti sa te relaxezi prea tare si sa nu mai dai randamentul de care erai in stare inainte. daca senzatia revine dupa cateva minute de la incheierea ritualului, atunci emotia e exagerat de puternica. sau ochiul caprui are nevoie de un ochi avizat. daca te duci spre a rezolva si inca din timpul rezolvarii simti nevoia sa re-rezolvi, atunci e bai. MARE.

morala e:

coana nina, coana nina,

spune-mi unde e latrina,

am o jena la stomac

si imi vine sa ma

coana nina

Leave a comment »

A, B, C DAR nu chiar tot

abecedar_abc

alfabetul limbii române este format din 31 de litere. 26 de litere latine și 5 caractere suplimentare formate prin aplicarea de semne diacritice. pesemne ca abecedarul a fost relizat în sistem de criză, alfabetul ilustrat pe el având 25 de caractere, dintre care 2 cu diacritice. suntem o națiune descurcăreață, ne putem lepăda de Ă, Â și Ș. totodatî suntem ți un popor econom, ațadar ne putem rezuma la cuvinte comune, neavînd nevoie de litere prea complexe. ți cum romînul e inventiv, probabil ca golul dintre pețte ți R ar putea fi umplut cu grupul de litere CHIU. pentru romîn repetiția este mama învîțîturii, deci aceeați regulî se aplicî perfect ți în cazul literei IGREC. ne descurcîm ți fîrî dublu V, atîta vreme cît putem merge la toaleta, la baie sau la budî.

e trist, dar nu puțină lume ar trece delicat cu buldozerul peste babele din fan club ceașcă, obișnuite să venereze sistemul educațional comunist, bătându-se cu pumnul în pieptul care pe vremea lui făcea carte, și nu furori.

Comments (7) »

când o să cresc mare o să merg la …

ati observat ca tinerii merg in fiecare zi la serviciu pe cand oamenii mari merg la lucru? si cu cat se apropie mai tare de varsta pensionarii, adultii nu mai merg la lucru. se duc la munca.

stomatologii merg la cabinet. jurnalistii la redactie. medicii la clinica. bisnitarii la targ. avocatii la birou. fotografii la studio. cercetatorii la institut. bucurestenii merg la uărc.

Comments (12) »

cum pică un pic de pupic?

ca tot am vorbit in ultimul post despre chestii pe care le primesti, atentia mi s-a concentrat puternic asupra unui anumit dar pe care l-am primit recent, si-anume un pupic. din ăla firav si moale, din specia „doar copiii mai stiu sa mai dea asa pupici”, din ala despre care te chinui in zadar sa-ti aduci aminte detalii relevante ulterior, spre exemplu pozitionarea sa, calitatea umiditatii buzelor, impactul asupra zonei vizate, durata contactului etc. din ala care se da doar pe obrazul drept.

si-acum vine intrebarea covarsitor de inteligenta: care este rationamentul in baza caruia se face alegerea obrazului destinatar vizat de un viitor pupic?

este absolut clar ca exista o singura specie din regnul pupicilor singulari care poposeste pe cate un obraz din timp in timp. excludem din start pupicii duali, si-anume pe cei de salut si de pa pa, pica si cei de felicitari impreuna cu cei aducatori de „vesti bune”, si cei de tristete tot acolo se duc. e clara situatia in care dai un singur pupic fara sa ai munitie pregatita sa-l lansezi imediat si pe al doilea. iar cand vine vorba de primit, fie esti copil si te asteapta a doua runda cu o ruda cu fața șmirghel de care clar n-ai intentia sa te mai raschetezi, fie esti o chestie mica si surprinsa, inlocuita de o rosie autohtona pârguită in cateva secunde dupa scamatorie. intentia de data asta se schimba radical, si se lasa fie cu o repetitie a gestului, fie cu o alta pargurie instanta starnita de palma ce va dezerectiza obrazul purtator de pupici prea pertinenti.

banuiesc ca alegi ceea ce e mai la indemana. sau indebuza. si in mod firesc, nu vei alege obrazul cu alunita cea paroasa. sau pe cel brazdat de cosuri. desi in situatiile astea poate mai bine nu pupi nimic. dar daca totusi ar exista o logica dupa care alegi unde pupi, oare care ar fi ea?

Comments (6) »

cati dintre noi vor trai moca dupa ce se va pune taxa pe gura de oxigen?

anul asta marea m-a incarcat cu un nou sentiment. acela al traiului „pe moca”.

prin definitia sa, specia rara in care m-am nascut, si-anume „păsăretul”, are o aura invelita intr-un camp magnetic care are scopul de a atrage nu doar atentia, ci si chestii…moca. n-am fost nevoita niciodata sa aplic principiul „cere si ti se va da”. mereu mi s-a dat. de cele mai multe ori am multumit frumos. si am luat. [las loc pentru interpretari si glume de prost gust]

sunt constienta ca exista păsărisme numai bune de dat o palma dupa ceafa sau un sut in torpedou, care au nesimtirea si frumusetea sa isi permita sa ia mai mult decat pot duce. de cele mai multe ori deviaza in profitisuri si prefacatorii ieftine pentru chestii scumpe. merita cel putin schingiuite.

insa pentru noi, restul oamenilor predispusi spre a primi chestii moca fara contraprestatii, sa asta fie oare un talent sau un al saselea simt de care inca nu suntem constienti? in orice ipostaza in care mi-a fost oferit ceva frumos de catre cineva relativ strain, fie si doar un compliment deosebit insotit de un zambet, n-am fost nevoita sa dau nimic la schimb. e ceva ce zace in multumirea ta, mai frumos si mai satisfacator pentru cel ce ofera decat orice alt obiect sau vorba usoara. am observat asta in momentul in care am inceput si eu sa ofer fara motiv sau fara pretentii.

asadar, chiar daca stiu ca n-are ecou, tin sa le multumesc frumos tuturor celor de la care am primit ceva vreodata ceva.. de la locul in autobuzul plin ochi de batrani absolut apti de a sta in picioare, dar impamanteniti in scaunele lor, atunci cand imi era rau, pana la cocktailurile pe care le-am sorbit cu nesat in cuplul pe care oamenii nu se mai saturau sa-l laude „ooo, ce frumosi sunteti!” si ursuletii ragusiti care inca ma incanta cu Barbie Girl de la Aqua.

Comments (4) »