Archive for August, 2008

dialog din puţ(ul gandirii caminelor studentesti)

usa se deschide. urmeaza cioc-cioc-ul
*nu va suparati, n-aveti o oala pentru studentii internationali?
+ba da, stai ca ti-o dau imediat
*dar ne-ar trebui una mai mare
+pai stai ca ti-o arat imediat, e in baie
*cam cat de mare? ca deja avem una, dar e cam mica
#mai asteapta un pic, e cineva in baie ## stef, iesi odata ca le trebuie la fete oala
+mai incearca si la camera de langa, daca nu au ele, revino la oala noastra

Comments (4) »

testamentul unui soarece de camp cu coif de viking si conversi rosii

o treaba tare ciudata sa-ti scrii testamentul.. m-am gandit de foarte multe ori sa mi-l scriu, insa n-am dat suficient de multa importanta gandului incat sa trec de la glumele amuzanto-ciudatele la actiune.. o camera racoroasa, pustiita de orice spirit viu, intr-o casa in care totusi bantuie fantomele neamurilor ale caror tablouri zac prafuite pe pereti.. un batranel cu bastonul rezemat de fotoliul imbracat in matase rosie tivita cu fir auriu, la biroul sau de lemn de nuc tine in mana condeiul pe o coala galbejita de vreme si asterne, fara niciun strop de graba, litere ingrijite si aliniate ca la o ultima tragere.. n-are de ce sa se grabeasca.. nu e ca si cand ar avea unde sa se grabeasca.. NU STIU CUM SE SCRIE UN TESTAMENT!!!

asa ca o sa incerc sa fac tot posibilul sa impart cateva chestii cum trebe.. buun.. mama, tata si fra o sa primeasca minunata mea camera mov cu draperii verzi.. oricum e a lor, dar va fi a lor in mod oficial 😉 rudelor mele o sa le las locul meu super-şpuţ din moxa, pentru ca e prea frumos, si daca apuc sa mi-l redecorez dupa placul meu o sa fie ca un fel de super-crib.. si colegelor mele de camera le dau mana libera sa arunce orice le trece prin cap dintre lucruile mele de la etajul 5 😀 .. favoritilor mei le incredintez (cu voia lui buni) cea mai frumoasa faptura alba de pe terra: pe pufi!.. si abonamentul meu pentru ca sa reuseasca sa gestioneze cat mai bine treaba asta.. desi sunt aproape sigura ca doar rox ar ajunge sa aiba grija de el.. colegilor mei din 15i le las albumul meu – pentru ca trebuie sa-mi lipeasca cineva pana la urma pozele in el.. ciumei o sa ii las mandala, desi sunt sigura ca n-ar sti sa o aprecieze.. i-as lasa si cartea mea „despre salturile unei baleNrine” dar nu stiu daca voi apuca sa o scriu.. SANtîmului ii las pixul GEN (pentru ca are nevoie de alta mina) si toate aGENdele minunate pe care le posed.. altceva nu mai am, si daca mai am, nu dau! na, sta-v-ar in gat!

nu am intentii sa dau coltu’ prea curand, nu va impacientati.. 😀

Comments (6) »

nu-mi mai e firca de mare

-Mi-e dor de mare. Imi place la mare ca esti curat tot timpul. Marea te spala.
-Si esti sarat, nu? Te spala si te sareaza.
-Tu ai fost vreodata la mare?
-Nu, da’ am visat ca am fost. Intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.

cred ca sunt una dintre ultimele fiinte care mai apreciaza vama veche.. imi place acolo pentru ca niciodata nu am timp sa o explorez si exploatez la maximum.. niciodata nu am stat mai mult de o zi in vama, si nici n-o sa fac lucrul asta.. asa n-am cum sa ma plictisesc.. n-am cum sa observ imperfectiunile care nemultumesc tot poporul ex-vamaiot.. cum sa te plictisesti cand poti sa faci baie cu algele care uita sa fie scarboase pe unduirea rasaritului de luna plina? sau cand poti manca gogosi cu ton pana la 1 jumate noaptea? sau cand poti face targuri cu prietenul fetei cu mandale? sau cand un baiat iti cere in genunchi un carlig si restul lumii iti spune sa nu va luati inca? unde mai gasesti politisti care dau amenda pentru ca „a cersit bani pentru asi lua bautura si tigari”? unde mai poti purta o discutie eclipsoidala despre relativitatea mareica cu un baiat cu parul lung si cret si un pahar de bere? unde mai gasesti o plaja cu o herghelie de oameni care ridica un nor de praf care iti gadila buricele degetelor de pe mainile ridicate sus sus suuuus? unde mai gasesti un stuf in care sa poti face part fara sa se auda si fara sa conteze pentru nimeni si nimic? vreau in vama..

n-am recunoscut niciodata, dar intotdeauna mi-a fost frica de mare.. pot sa plutesc si stiu sa inot, nu mi-e teama sa ma inec.. imi plac pestisorii si animalutele ude, nu mi-e frica sa le intalnesc.. dar mereu mi-a fost frica de apa si de pietre.. apa rece ma ingheata inainte sa ma atinga.. valurile imi izbesc tot timpul pietre si nisip in picioare.. de fiecare data se trezeste cate o piatra mult prea rea sa imi taie talpita.. si algele…bleaaaah! sambata asta n-a mai fost asa.. vreau apa si apa ma vrea pe mine.. mutual passion.. duminica inca mai aveam gust de mare pe tren.. prea frumos si prea bine.. vreau la mare..

Comments (4) »

nu da cioara din mana pe vrabia de pe gard pentru ca porumbeii fac caca

uita-te la ei.. ce draguti sunt!.. ca doi porumbei!

oare cine a asociat romantismul cu bietele pasari?  ele vor doar sa fie lasate in pace.. cand vedeti doi porumbei care stau cioc in cioc, mai mult ca sigur ca va vine sa ziceti „oooo, ce draguuuut!”.. nu e dragut deloc! porumbeii nu se pupa! se lupta pentru creanga pe care stau.. cel care se retrage primul din ciocul si ghiarele celuilalt, va parasi creanga! ce e asa de greu de inteles?.. porumbeii sunt niste pasari care oricare altele, care isi fac cuiburi si fac oua si cam atat.. nu se iubesc, nu imprastie iubire, ci doar caca pe parbrizul tau, atunci cand ti-ai scos masina de la spalatorie.. porumbeii sunt pasari egoiste.. daca ciorile impart un acoperis cu alte sute de surate de-ale lor, porumbeii nu sunt in stare sa imparta nici macar un cablu de electricitate!..

ca doi porumbei, my ass!

Comments (11) »

periferia – taram de basm pentru copilaria perfecta

autobuzul 381 are ultima statie piata resita (scuze sebi :p ).. daca poti suporta toate coatele si inghiontelile si „haules, don’soara..” din cuptorul asta alb pe roti, ai sansa sa te dai jos la ultima statie si sa ramai inmarmurit de ceea ce ti se intinde in fata ochilor.. o lume total rupta de bucuresti.. e exact taramul povestirilor din cartile cele mai captivante.. o piata mica si aglomerata de traditionalele dacii, plina de flori si buticuri „ca pe vremuri”.. de altfel peste tot dainuieste o atmosfera „ca pe vremuri” – in blocurile cu ţâşpe etaje, in gradinile mari din fata blocului, in strazile prafuite care aduna balti la imbinarea cu trotuarul, chiar si in parculetul pentru copii, proaspat renovat.. printre chicotele si imbrancelile pe care ni le dam pe drumul spre imparatia lui sebi, ma gandesc: oare reputatia asta atat de proasta de cartier „rau famat” se datoreaza exclusiv oamenilor?

se spune ca omul sfinteste locul.. pai daca nu omul a facut berceniul un cartier asa de ametitor, salbatic, dragut, atunci cine? chiar daca e impanzit de personaje cum ar fi merticaru, carnaru, buturuga si altii, de ce teama asta nebuna? oare doar pentru ca vecinul chelbos de 50 de ani, de la etajul 3 e plin pe pierce-uri si tatuaje si nu-si ia pet-ul de bergenbier din fata scarii blocului, e cartierul asta asa de rau?.. el de 21 de ani si ea de 18 cu copil.. sa fie oare de condamnat atata timp cat locuiesc impreuna si inca se plimba tinandu-se de mana? nu inteleg..

alte vise, alte ganduri, alte valuri… mergem la maaaareeee! 😀 mi-a placut foarte mult la sebi! multumim, sebi! 😀

Comments (2) »

despre datul in bara. scurta introducere

pentru ca fazele in care eu ma fac de cacat genereaza cel mai mare trafic pe blogul asta, am luat decizia, nu stiu cat de inteleapta, sa scriu si despre asta..

evident ca intr-o zi de luni, dis-de-dimineata, cand te trezesti mult prea optimist, dupa cele doua obisnuite snooze-uri, dupa drumul minunat spre serviciu, presarat cu aceiasi tarani jandarmi sau jandarmi tarani (inca nu ma pot decide): Cristi si „Buna! El e Cristi!”, nenea care doarme nestingherit 3 zile pe saptamana in loganul sau B44KZJ, parcat in acelasi loc, mai tot timpul, ceva, micut, care de obicei devine mare, iti taie dintr-o data craca!.. luni = o noua zi, intr-o noua saptamana = ziua de dupa un uichiend in care de obicei preferi sa uiti cacaturile de vineri, sau celelalte zile ale saptamanii precedente.. in mod absolut firesc, cacatul de care vrei sa scapi, se va intoarce de 3 ori mai puternic (o, doamne, cata putoare!!), imbracat in costumas de wonderboy, sa te loveasca din plin, fix in mecla! ..

te zbati intr-o situatie absolut maronie/căcănie in care de cele mai multe ori esti fortat de imprejurarile maronii sa te complaci.. nu-i bai.. doar ca iti dai seama ca urmatoarele zile nu vei mai zbura decat pe norisori maronii/căcănii spre serviciu, in care Cristi si „Buna! El e Cristi!” vor fi si ei maronii, iar B44KZJ va fi un logan, de asemenea căcăniu.. cam de căcăniu si capul plecat luuung in pamant la intrare, pe scara, la masa, la baie, la automatul de cafea, la iesire..

mi-ar placea ca pe viitor, cand o dau in bara, sa fiu pusa in situatia de a o da pe barbie intr-o bara.. pe principiul pe care il foloseam in momentul in care aruncam o pietricica in bara balansoarului din parcu’ subarini ca sa facem muzicuta cand ne dam cu leaganul.. ce cacat?!.. 🙂 m-as da si eu in bara, dar mi-e teama ca as schimba total forma expresiei.. ar fi fain sa existe niste bare in care sa ne putem da cu totii.. „mami, mami! mergem sa ne dam in bara!” – „bine, luati aici 10 lei sa va puteti da de 2 ori!”.. uiiiiiiii!!!!

frecventa utilizare a materiei căcănii si a deviatelor de ordin vizual/olfactiv/tactil (bleah) este absolut justificata in acest post.. explicatia e de la sine inteleasa.. gen.. :p

Comments (2) »

amuţiani :D

cadouri, cadouri, cadouuuri! unde-s cadourile?!?! 1 aaaaaaaaaan!!!! un an de spus tampenii, de reactii gheiute, de amuzat si enervat lume.. un an de istorisiri despre mitocănii (me tocănii.. adica tocăniţa de spus prostii.. un fel de automat de prostioare deseori stricat(e), care, spre deosebire de automatul nescafe, are un pitic mic roşiu care vine si il repara din cand in cand).. un an in care am schimbat mai multe feţe, pana mi-am descoperit adevarata identitate cu copacei.. copacii infloriti.. da da da da.. 😀 ud zilnic copaceii mei cu un trafic din ce in ce mai maricel.. insa suficient de micut incat sa nu incep sa scriu din burta pentru oameni.. momentan scriu din intestinul subtire, pentru mine 😀 un an in care am inceput din prima zi sa vorbesc, pentru ca sa ajung, dupa un an, sa gânguresc…prostii, evident.. un anisor in care mi-am gasit faţa verde si am pus bazele filosofiei semnului de punctuatie PUNCTE, an in care am participat la un concurs si am vorbit despre alte ţâşpe, un an in care am scobit si am impartit la lume filmulete haioase si am pus la indoiala oamenii care ajung aici prin termenii motorului de cautare (cosi pe testicule, come on!).. promit pentru anul urmator sa raman la fel de verde si sa pun aceleasi probleme „profunde” intr-un album de zapada artificiala din granit fosforescent, sa mai adaug alte cateva categorii gen GEN si sa gasesc si alte blogulete demne de pus la murat in acelasi borcan.. si pentru ză cami, asta.. pam pam!

ză blog

unde naiba sa gasesc un cadou pentru un blog la ora asta?!?! i-as face o felicitare dintr-o sticla de ulei cu pene de raţă împăiată la proţap.. mi-e teama ca n-ar aprecia.. mda.. a trecut un an de cand m-am trezit intr-o zi de vacanta sa nu ies in oras seara.. si uite ce-a iesit.. pai.. ce sa zic? uneori e fain sa ai un locsor unde sa te manifesti in voie.. nu ma deranjaza nimeni sa scriu despre ce imi place sau despre ce ma enerveaza (mai mult a doua) si asta e tare fain.. o sa ramana o chestie verde pentru ca asa imi place mie.. la pipa, la blat, la bong.. gata! am somn :p aa.. si asta pentru ză blog.. gen 😀

ză cami

Comments (6) »