tu ce proportii ai?

traim in epoca frumusetii artificiale. atat de neautentici am ajuns incat avem nevoie de cuvinte importate ca sa ne descriem invelisurile. nu mai avem haine, purtam outfituri. vanam accesoriile cele mai inaccesibile. vrem sa fim unici, insa fara sa iesim din trend-uri. nu mai mergem la frizerie sau la coafor, avem stilisti. ne cumparam frumusete de la rafturile cele mai scumpe in speranta ca pomezile si podoabele ne vor resuscita personalitatea in ochii celorlalti. si totusi, pentru ce? daca esti frumos societatea te invidiaza. daca esti urat, societatea te respinge. oricum ar fi, suntem singuri. si totusi ne obosim sa traim pentru altii.

ma uit cu tristete pe raftul meu. arata ca si cum ar fi fost special conceput sa tina carti. pe una dintre etajere stau etalate maiestuos toate cele ce mi le-a varat societatea pe gat: deodorant, geluri de dus, spuma, parfum, crema etc. in continuarea lor mi-am expus cu mandrie accesoriile intr-un sistem gandit pana la cel mai mic detaliu, care ma ajuta sa fac un browsing rapid cand am nevoie de o pereche de cercei sau de o bratara. rezemate la distanta, stau inghesuite cateva carti pe care imi tot propun sa le citesc. daca ar fi sa estimez, 80% din spatiu e ocupat de scarnaviile pe care mi le-a vandut societatea si abia 20% de lucrurile de care societatea nici nu-si mai aduce aminte. oare am uitat ce conteaza cu adevarat sau n-o fi contat niciodata lucrurile ce hranesc mintea si spiritul, ci doar cele ce hranesc parul si tenul?

Comments (8) »

tu ce fel de chilot esti?

cum se face ca cu cat inaintam in viata cu atat avem mai multa lenjerie? ma uit in bagaj si parca tot ce vad e punga gigantica de chiloti.. de unde si pana unde am ajuns sa strangem atat de multa lenjerie la care daca s-ar mai adauga si sosetele ar ocupa impreuna un singur bagaj, burdusit de-a binelea.

ma gandesc cu stupoare ca in popor lenjeria si sosetele fac parte din categoria „maruntisuri”.. fartilor – si cand zic asta ma refer strict la fete – cum sa fie astea maruntisuri cand ocupa jumatate din dulap?!

imi aduc aminte de zilele bune.. cand eram copil aveam atatea perechi de chiloti cate zile are saptamana. pe la 5 ani am primit a 8-a pereche, cea de sarbatoare, chilotii cu testoase ninja fosforescente! sa fi fost asta oare momentul rabufnirii maniei „chilotatoare”?

ciudat e ca nu-mi aduc aminte ultima oara cand am fost la cumparaturi de lenjerie.. de fapt nu-mi aduc amite sa fi fost vreodata la cumparaturi exclusiv de chiloti.. si cu toate astea lenjeria colcaie la mine in dulap.. suntem oare atat de orbiti de poleiala chlotilor incat nu ne dam seama cand ii cumparam sau suntem niste simpli pastraciosi care nu putem renunta la lenjerie? oare asa reactionam si intr-o relatie si reusim sa renuntam abia cand suntem absolut siguri ca ceva s-a rupt?

Comments (3) »

perfect match: LCD + muraturi

extraordinara asociere de branduri.. ca sa nu mai pomenim despre revolutionara complementaritate a produselor. din aceeasi serie urmeaza dormitorul complet mobilat pentru care primesti 5 funii de usturoi, robotul de bucatarie cu bonus genunchere si aparatul de vibro-masaj care vine cu 5 kilograme de malai.

Comments (5) »

„stiu ca vrei sa te culci cu mine”

azi, dupa somnul de pranz, m-am trezit cu o falca-n cer si cu una-n … perna. cat de frumos a fi sa personalizam locul in care ne petrecem clipele cele mai lipsite de griji? oare visele n-ar fi mai frumoase daca ai adormi cu zambetul pe buze? sa arunce perna cine nu s-a plictisit de ursuleti si stele si flori si figuri geometrice.

prima oara au fost asternuturile albe, paduchioase si plictisitoare. au urmat asternuturile colorate, interesante si plictisitoare. acum. oare de ce sa n-aiba si ele o parere?

cum ar fi sa ai o fata de perna inscriptionata cu „stiu ca vrei sa te culci cu mine” sau o pilota „vino sa ne tavalim impreuna” sau un cearseaf  „abia astept sa ma terfelesti”. intrevad o noua era a asternuturilor.

Comments (11) »

bol de jeleuri, din jeleuri

pentru toti maniacii pentru care jeleurile se inscriu in top 10 dulciuri pentru care ti-ai sacrifica dintii, bolul de jeleuri, din jeleuri ar fi solutia ideala pentru a asigura satisfactia post-satisfactie a consumatorului.

stiti cum ultimul jeleu e cel mai bun si cum in timp ce il savurezi te gandesti cat de bine ar fi sa mai fie cel putin inca un sfert de punga exact ca el? cu bolul din jeleu s-ar rezolva problema imediat. odata ce ai terminat jeleurile, te apuci de rontait bolul. practic, simplu si delicios.

Comments (2) »

nici cel mai frumos, nici cel mai destept, nici cel mai talentat

mereu am crezut in extreme. asta in primul rand pentru ca e frumos si in al doilea rand pentru ca mereu mi-am permis-o. cand am vrut sa demonstrez ca-s desteapta, am invatat putin, si fara prea mult efort, am obtinut rezultate excelente. cand vreau sa arat deosebit, imi trag un papion sau cos ceva pe cizme si asigur un subiect de discutie rezonabil pentru inceput in seara respectiva. cand am vrut sa zic ceva, am preferat sa scriu. insa din totdeauna mi-a fost frica de scris. n-am crezut niciodata ca am talent si n-am crezut niciodata ca pot mai mult decat „s-o scot putintel la capat”. asta s-a dovedit teoria care nu da gres niciodata.

recent am purtat o discutie care mi-a coborat picioarele un pic mai aproape de pamant. concluzia e ca lumea nu-i un cub rubic deja rezolvat din care sa ne alegem doar fata cu care sa ne jucam o vreme. nu-i om pe lumea asta care sa fie „cel mai”. n-ar trebui sa existe superlative absolute pentru noi. ar trebui sa ni se zica de la inceput ca pentru ca sa fi „putin mai” trebuie sa tragi ingrozitor de tare. si de-abia acum incepe sa fie mai interesant.

Comments (5) »

prioritizarza

traim intr-o lume in care cei ce ar treubui sa ne fie modele ne invata ca tot ce se poate face in viata trebuie sa functioneze pe principiul quick’n painless.. adica supersonic si fara sentiment.. oare de ce se mai minuneaza lumea ca avem pusa in frunte stampila generatiei 11 minute? si cum pentru unii 11 minute pare un calvar, solutia vine odata cu televiziunile online care propun programe pentru noua generatie, cea de 3 minute..

de cand ma stiu am fost invatata ca pot face orice. mereu o sa fiu copilul, ca multi altii dealtfel – dar poate ca nu suficienti – pentru care nimic nu-i imposibil. de cand am inceput sa vorbesc ambitia mea a crescut intr-o zi cat altele in sapte. am dezvoltat un motor cu cinspe viteze care pot fi actionate concomitent. ce nu m-a invatat insa nimeni e felul in care ar trebui sa-mi randuiesc ambitiile. mai greu sa actionezi un motor daca n-ai cheia.

si cum trei minute de cele mai multe ori nu-s suficiente sa dezvolti un algoritm de sufocare a ambitiilor, bag si io pixu ala neelectoral in groapa asta de ciocolata calda si-mputita.. ca tot omu’..

Comments (5) »