I’m a cute sexy little motherfuckin’ blog :)

traim intr-o lume in care cei ce ar treubui sa ne fie modele ne invata ca tot ce se poate face in viata trebuie sa functioneze pe principiul quick’n painless.. adica supersonic si fara sentiment.. oare de ce se mai minuneaza lumea ca avem pusa in frunte stampila generatiei 11 minute? si cum pentru unii 11 minute pare un calvar, solutia vine odata cu televiziunile online care propun programe pentru noua generatie, cea de 3 minute..

de cand ma stiu am fost invatata ca pot face orice. mereu o sa fiu copilul, ca multi altii dealtfel – dar poate ca nu suficienti – pentru care nimic nu-i imposibil. de cand am inceput sa vorbesc ambitia mea a crescut intr-o zi cat altele in sapte. am dezvoltat un motor cu cinspe viteze care pot fi actionate concomitent. ce nu m-a invatat insa nimeni e felul in care ar trebui sa-mi randuiesc ambitiile. mai greu sa actionezi un motor daca n-ai cheia.

si cum trei minute de cele mai multe ori nu-s suficiente sa dezvolti un algoritm de sufocare a ambitiilor, bag si io pixu ala neelectoral in groapa asta de ciocolata calda si-mputita.. ca tot omu’..

se spune ca deciziile se iau la rece.. mi-a fost destul de racoare in seara asta si am decis sa-mi iau restul deciziilor la cald.. asta pentru ca-i mai confortabil sa gandesti la cald, intr-o mana cu o cutie de cacao cu lapte cu sare de pe buzele inmuiate in mare si in cealalta cu o carte usoara, cu coperta frumos colorata, pe o plaja pe care se aude in surdina bolero in timpul rasaritului..

trecand peste etapa in care credeam ca o lista pro/contra imi va rezolva dilema, chiar si peste ignoranta cap/pajura/muchie – cluj/bucuresti/sibiu :p am ajuns in stadiul in care creierul imi debiteaza metode infinit mai cretine.. spre exemplu saptamana trecuta eram convinsa ca cel mai usor este ca decizia sa fie luata de oameni total necunoscuti.. cei care ne cunosc sau tin la noi nu vor fi niciodata impartiali.. asa ca ce-ar fi daca fiecarui oras i-as atribui cate 100 de puncte si cu ajutorul unor oameni cu potential – o „tanti din tren”, un chitarist, un clovn (pe care nu-l cunosc), etc sa scad si sa adun puncte.. orasul care ramane cu cele mai multe puncte, castiga minunata mea prezenta pret de un master/doua/poate chair trei 😉 ..

vine un moment in viata oricarui clovn, in care se loveste de o problema cu care probabil ii vine mai dificil sa jongleze. ma intreb cum afecteaza criza economica viata unui colvn. fonduri suficiente doar pentru finantarea unei treimi de heliu dintr-un balon? subventie acordata petntru un singur siret colorat? jumatate de nas rosu? peruca partial colorata?

sa presupunem prin absurd ca pe timp de criza glumele unui clovn sunt pe jumatate reusite. ce-ai putea sa faci in cazul asta? te speli pe față, iti stergi ranjetul si te reprofilezi. siviul tau are acum experienta necesara pentru a fi luat in considerare pentru un post de rudolf, in sezon. un post de mos craciun ar putea fi o optiune viabila pentru ex-clovnii cu aspiratii suficient de inalte.

ma intreb daca exista vreo certificare ce atesta atuenticitatea clovnistica. clovn cu patent – pentru cei care nu se tem ca vor ramane fara masele. as pune bazele unei scoli pentru educarea clovnilor si dezvoltarea unui comportamet inadecvat in randul acestora. vorbim despre un domeniu in care asteptarile sunt inalte, iar serviciile prestate nu sunt intotdeauna pe masura – exista si colvni pitici.

Înalta Școală Scundă de Manierat și Strâmbat Clovni garanteaza o societate care sa se hăhăie pe ea de criza. aplicatiile celor care vor sa doarmă pe ea de criza vor fi redirectionate spre parlament.

as vrea sa inventez o manusa pentru dreptaci / stangaci / respectiv nehaliti (ambidextri), special creata pentru mancat pufuleti.. oare sunt singura ahtiata dupa pufuleti care resimte mâzgăciozitatea digitala la finalul unei pufoase pungi pufulețoase?

declar pe aceasta cale ca ma inscriu in cursa pentru un loc in top 10 fani pufuleti. pentru a-mi consolida imaginea pe un loc cat se poate de fruntas sunt pregatita sa fac sacrificii marete.. de aceea voi incepe prin a-mi dedica pretiosul timp alocat sesiunilor intense de scobire nazala, scopului suprem de descoperire a celei mai bune metode de pompat pufuleti fara mizericoșirea manuala din fundul..unei pungi… 😀

dintre toate minunatele posibilitati si frustrari care, odata cu venirea primaverii se plimba in fustite scurte si posetute cu paiete prin ase, a rasarit urmatoarea samanta de speranta..

luni am primit o lalea (de la aseristi, multumesc) care parea ca va da coltul inainte sa ajunga in camin.. nu le prea am eu cu florile, cine ma cunoaste stie ca sunt papadie in sufletul meu de barbie girl (multumesc fanelor care au aplaudat frenetic aseara minunata reprezentatie/pitigaiala karaoketiceasca).. am ajuns luni cu o lalea mai mult galbena, evident din gelozie fata de papadiile din sufletul meu, galbene la randul lor.. am taiat-o cum am stiut eu mai bine de la mama, am pus-o intr-un borcan golit de zacusca, dar plin cu dragoste si apa bucuresteneasca.. i-am tot scurtat codita si am si acum o lalea cam la fel de galbena ca si luni.. desi putin mai ciunga.. dar e vineri, deci cred ca e o performanta extraordinara pentru o lalea care traieste intr-un camp de papadii proaspete care cresc salbatice, bineinteles, ati ghicit, in sufletul meu 😀

ma las de ase ca sa-mi dedic existenta unei cariere in resuscitat lalele. noua varianta de house o sa fie CAMI F.D. – cami, flower doctor. si daca o sa se continue E.R. se va continua cu T.R. –  tulips room.

rosesc si dau din colt in colt de fiecare data cand vine vorba despre scurta mea scarmaneala publicitara.. ca orice chestiune care implica zero implicare, e absolut firesc sa ajungi sa tanjesti din nou la momentele alea de tensiune maxima pe care le traieste individual fiecare neuron, broboadele de sudoare care se aduna sub palmele contorsionate, micile cratere din buza inferioara care simte inflamatia urmelor de dinti chiar si-a doua zi dimineata, elanul pe care ti-l da fiecare nou centimetru descoperit, sugrumarea si teama de reactia de dupa si in final, apogeul multumitor si eliberator! „gata, pot sa ma pis!”, obisnuiam sa spun dupa fiecare idee geniala pe care am scremut-o in scurtul interval in care am avut licenta sa ma screm public..

one-night stand-urile astea genereaza pasiuni si dependente.. rasfoiesc creative advertising cu nostalgia unui copil de 7 ani pentru salopeta care i-a ramas mica la 6 ani.. cu toate astea, am invatat ca mai intai ne jucam cu jucarii mari, pentru ca doar pe urma avem voie sa ne jucam cu cele mici.. initial exista pericolul ca un copil mic sa inghita surpriza kinder, sau sa si-o vare prin oaresce orificiu.. dar cand mai creste, surpriza fenomenala si entuziasmul asamblarii se transforma in „cacatu’ ala din oul de ciocolata”.. metafora resemnarii de-a doua zi.. a fost frumos, ar mai fi din cand in cand, dar a trecut.

ce-i rau in a apasa repeat din cand in cand? mi-e dor de-o tavaleala scurta cu publicitatea.. daca stau bine sa ma gandesc, am putea fi buck-buddies.. am imparti o felie buna de cascaval.. sau macar un cub de branza topita..

imparatia mea e buda. azi am incercat sa upgradez imparatia cu ajutorul culturii.. o gramada de lume povesteste despre experiente culturalo-budice foarte intense si foarte autodesavarsitoare.. asa ca am pus o mana pe carte, cealalta mana pe sulul de hartie si am dat bice.. m-a cuprins o invalmaseala de emotii.. undeva intre eliberare si reintregire, am realizat ca suma input-urilor cu output-urile momentului respectiv e de-a dreptul un zero absolut..

n-am mai facut de mult chestia asta.. am colege care si-au insusit acest obicei si dau dovada de o practica foarte…productiva. asa ca eu de ce n-as putea sa fac asta?! o integrama, un sudoku, un curs, o tema, cateva pagini dintr-o carte pe care nu poti s-o lasi sa se „raceasca” pana dupa proces..

imi aduc aminte cu drag de vremurile copilariei in care obisnuiam sa practic arta scrisului in varful tronului.. operele erau relativ reusite pentru vremea respectiva.. evident retursurile (desi rareori necesare) veneau odata cu urmatoarea vizita in imparatia mea..

singura mea incertitudine legata de viata este ca nu prea stiu exact de ce trebuie sa impart imparatia mea si cu alti oameni?!.. nu inteleg de ce n-ar avea fiecare omulet, buda proprie..? nu astept raspunsuri, astept doar ziua in care o sa ridic capacul si o sa am certitudinea ca asa va ramane 😀