in familia mea se lasa cu mare eveniment mare. e vorba de o nunta. evident, nu o nunta oarecare, ci a mult-prea-dragului-si-iubitului meu fra.
e o zarva permanenta. dupa doua luni petrecute departe de casa, deci departe de toate cele ce tin de organizarea nuntii, e clar ca sunt in urma si duc lipsa de antrenament. cu toate astea, toata agitatia ma afecteaza profund. am dedus lucrul asta dupa ce, azi dimineata, in timpul somnul median (trezit la 7 a.m., pus la somn la 8 a.m.) am tras o sperietura crunta cand mi-am dat seama ca e ziua nuntii, iar eu n-am adus rochia de la bucuresti. intr-un final, bineinteles cu intarzierea fireasca unei domnisoare de onoare din ceva film american ieftineanu’, m-am proiectat la nunta intr-o rochie albastra, imprumutata de la mama unei foste colege de gimnaziu. am fost avertizata ca rochia pateaza pentru ca a fost colorata cu cerneala. m-am trezit. albastra era doar plapuma.
o nunta inseamna pregatiri. multe. asadar, stres. mult stres. sub stres, oamenii reactioneaza ciudat. uneori e chiar interesant sa-i urmaresti. exista momente in care cei care iau parte la pregatiri, avand o gramada pe cap, comaseaza involuntar informatiile, rezultatul fiind o fraza de genul celei din titlu. autoarea e mama. 
Mircea spus,
iunie 17, 2009 @ 8:08 pm
Chiar asa?
cami spus,
iunie 18, 2009 @ 1:17 pm
cam asa