m-am nascut in puf, am crescut in puf si in continuare traiesc in puf.
pentru ca sunt inconjurata de oamenii destepti. nu-i reduc si nici nu vreau sa fac vreo aluzie cotcodaceasca zicand puf, pentru ca n-am o colectie de pungi de pufuleti pe post de prieteni. admir si respect oamenii cu o naivitate demna de luat la pumni. nu exista om care sa ma fi dezamagit. mereu gasesc rationamente logice pentru care cei din jurul meu fac chestiile pe care le fac. dar exista o singura zi din an in care toti pica.
neața! sunt cami, am șapteșpe ani si azi imi plac broastele din jeleu.
de ce simtim nevoia sa multumim atunci cand ni se zice “la multi ani”? pentru ce multumesti? e o replica ajunsa atat de comuna si de seaca incat a fost redusa de la rangul de urare. se zice ca urarile sunt alea facute din suflet. la ce mama naibii sa ne chinuim ca intr-o zi a anului sa scobim o falsitate de tonajul unui elefant cu pene verzi sa zicem o treaba care oricum e absurda si de cele mai multe ori nesincera?
suntem intr-un mare fel. de ce sa astepti o zi a anului sa-i faci cuiva o urare fâsâită precum sifonul de pe fundul unei sticle? oricum nu ne prea vine sa zicem chestia asta, dar o facem pentru ca SE FACE. cica asa e frumos. fiecare aniversare e un băț infipt in fund, impachetat frumos intr-o hartie groasa de pâslă care absoarbe urari false si schimonoseli tâmpe la care le spunem zambete. mai legam si-o funda de small talk nedorit si avem cadoul perfect: un rahat pe băț.
nu ne putem forta sa simtim exact acel ceva, exact in ziua aia a anului. e bullshit intins pe paine cu un cutit de sarbatoare.
nu-mi deschid telefonul pentru ca singurele replici pe care le am pentru “la multi ani” sunt: “cati, mai exact?”, “nu”, “si tot atatea pârțuri cu stropi”, “hai nu zau”, “du-te-n mata” + alte vorbe de duh. alegeti una dintre variantele de mai sus si considerati ca v-am raspuns, am zambit fals si n-am tras apa in timp ce vorbeam.
acum 60 de luni am decis sa raman asa. fizic si psihic. n-am par alb, nici riduri, nici carnet de conducere. inca mai am cosuri din cand in cand. inca ma scobesc in nas si inca ma ridic cu entuziasm de pe buda sa vad cum a iesit de data asta. inca pun mana acolo unde scrie mare NU ATINGETI! inca ma joc si inca ma supar cand pierd si plec. inca ma bufneste cate o criza de rad isteric la o piesa de teatru sau intr-un examen. inca plang cand ma impresioneaza un gest sau un filmulet pe youtube. inca incurajez pârțurile la concertele la care vrem sa ajungem in fata. inca mi-e rusine sa dau ciubuc la tuns sau spaga controlorului. inca nu stiu sa ma abtin din comentarii acide intr-o competitie. inca vreau sa pun laxative intr-un automat de cafea. inca uit nedreptatile in maxim 3 ore. inca intarzii pentru ca nu-mi gasesc portoflelul sau telefonul sau cheia. nu ma astept sa inteleaga cineva cum am ramas la 17 ani, dar cred ca toata lumea poate sa inteleaga de ce.
